Alăptarea si intoarcerea la serviciu a mamei

Deși în România legile protejează foarte mult maternitatea (după cum am scris aici), țara noastră rămâne codașă la capitolul alăptare, cu un procent foarte mic (circa 12%) de copii alăptați exclusiv până la 6 luni, așa cum recomandă OMS. În fiecare an, în Săptămâna Internațională a Alăptării (1-7 august), se organizează și la noi diverse evenimente tematice pentru a ajuta mămicile să aibă acces la informație de calitate, în speranța că acest procent va crește în anii ce vor urma.

Anul acesta, săptămâna alăptării este dedicată mamelor care alăptează și lucrează, un subiect foarte drag mie, în condițiile în care și eu m-am întors la serviciu de 3 luni și alăptez neîntrerupt de aproape 14. Mai jos vreau să împărtășesc câte ceva din experiența mea mamelor care se pregătesc să se întoarcă la muncă și care au deja inima strânsă pentru că nu știu cum va continua alăptatul în condițiile în care vor lipsi aproape toată ziua de acasă.

După cum am mai scris aici, startul nostru în alăptare nu a fost deloc ușor. Dacă acum un an îmi propusesem să alăptez exclusiv până la 6 luni și apoi măcar până la un an, iată că  alăptez în continuare și sper să o pot face până la 2 ani sau, de preferat, până la autoînțărcare.

Deja de pe la 6 luni ale lui Radu am început să îmi fac griji legate de întoarcerea la locul de muncă. La acel moment am luat serios în considerare prelungirea concediului de creștere a copilului cu încă 6 luni fără plată, însă am hotărât să mai aștept câteva luni înainte de a lua o decizie. Într-un final, am decis să revin la lucru la 11 luni, așa cum îmi propusesem inițial. Motivele au fost și financiare, însă în special m-a făcut să mă hotărasc sentimentul că trebuie să găsim un echilibru, oricât ar fi de greu la început. Cu cât stai mai mult acasă cu copilul cu atât ai sta mai mult, iar adaptarea este cu atât mai grea cu cât trece mai mult timp.

Diversificarea  nu m-a încurajat deloc, în sensul că Radu nu a fost deloc un mâncăcios. Nici eu nu am insistat dacă el nu voia să mănânce, însă deja pe la 10 luni am început să intru în panică. Am fost sfătuită să nu îi mai dau să sugă ziua pentru a nu trece apoi printr-o schimbare bruscă sau să încep să îi dau lapte praf ziua. Am refuzat ambele variante și am decis să îmi ascult instinctul. Până în ultima zi de concediu al meu, Radu a fost alăptat la cerere.

De mare ajutor mi-a fost și grupul de susținere de pe Facebook Alăptarea și întoarcerea la locul de muncă. Am văzut acolo mămici care s-au întors la serviciu la 3-4 luni ale copilului și au alăptat exclusiv cu succes  până la 6 luni ale copilului, iar apoi în continuare. Determinarea și forța acestor mămici mi-au dat încredere. Pe de altă parte, majoritatea se întorceau, ca și mine, la 11 luni ale copilului și toate, absolut toate povesteau că a fost mult mai ușor decât se așteptau, că bebelușul s-a adaptat fără probleme. Aveam încredere că așa va fi, dar îmi era foarte teamă.

În ultimele zile de CIC m-a cuprins o panică asociată cu o ușoară depresie și am început să mă îndoiesc de mine. Mă gândeam că am greșit pentru că nu mi-am pregătit copilul, mă întrebam dacă nu ar fi trebuit să îi introduc lapte praf și, de ce nu, mă temeam foarte mult că lipsa mea de acasă va determina înțărcarea.

M-am întors la serviciu într-o zi de vineri pentru ca tranziția să fie mai lină. În acea zi și lunea următoare i-am lăsat copilului lapte muls, convinsă fiind că îi va fi foame. Din fericire, totul a fost fix ca la carte. Copilul s-a adaptat din prima, a mâncat solide cum nu mâncase niciodată, nu a cerut lapte în absența mea, nu a plâns nici măcar o clipă. Așa că nu a fost nevoie să îi mai las lapte. S-a adaptat extraordinar de repede și și-a creat o rutină nouă: când nu sunt acasă mănâncă solide, în clipa în care intru pe ușă...recuperează. Seara, noaptea și în week-end recuperează încontinuu :). Așadar, când sunt acasă cu el, Radu este în continuare alăptat la cerere.

Nu pot să zic că a fost ușor, însă nu e nici un capăt de lume. E greu, într-adevăr, să mergi la serviciu când te trezești noaptea din oră în oră să alăptezi (sau chiar mai des) sau când ai câte o noapte albă. Însă, în timp, te obișnuiești, îți găsești o rutină nouă și devii mai încrezătoare în tine și în copilul tău. Perioadele mai grele sunt mereu urmate de perioade senine, care te ajută să îți încarci bateriile și să îți regăsești echilibrul. 

Pentru mămicile care au hotărât să revină la serviciu mai devreme de 2 ani ai copilului, sfatul meu ar fi să aibă incredere în copiii lor, dar să se și pregătească psihic înainte. Părerea mea este că bebelușii sunt mult mai adaptabili decât noi, mămicile. De aceea, la noi trebuie să lucrăm puțin înainte. Pe mine m-au ajutat sfaturile psihologului G. Gaspar din interviul pe care îl puteți urmări aici, sunt câteva sfaturi foarte ușor de urmat care vă vor ajuta enorm, dar și susținerea și sfaturile altor mămici de pe grupurile de Facebook dedicate. Din proprie experiență vă spun că alăptarea continuată și după întoarcerea mamei la serviciu este cel mai bun lucru pe care îl puteți face, atât pentru voi, cât și pentru copil, în mod evident. Tranziția este astfel mult mai ușoară și mai puțin traumatizantă pentru toată lumea.

Sper din tot sufletul ca tot mai multe românce să își alăpteze copiii, chiar dacă au decis să se întoarcă la serviciu. Pentru că da, se poate! :)

Detalii despre evenimentele organizate cu ocazia Săptămânii Internaționale a Alăptării puteți găsi pe blogul Ralucăi.  

Alăptarea e iubire! :)