Toamna mea

Zilele trecute, două colege de birou suspinau dupa vara ce se face ca trece. « Niciodata nu mi-a placut toamna », zice una din ele supărată. « Școală, profesori, începuturi…pff ». Am zâmbit privindu-le de după monitorul laptopului. La mine e fix invers. Nu știu dacă are legătură cu faptul că sunt născută toamna, însă mereu am iubit perioada asta a anului. Și mereu pentru mine toamna a reprezentat, într-un fel sau altul, un început. Iar eu ador începuturile.

În copilărie, vara venea cu un sentiment de fericire maximă, aveam timp să citesc tot ce îmi doream. Diminețile le petreceam prin librarii, răsfoiam toate cărțile și mă îmbătam cu mirosul volumelor noi, cel mai frumos parfum din lume pentru mine. Devoram și câte o carte pe zi, pentru mine asta însemna vacanța. Alți copii zburdau prin fața blocului sau prin curțile bunicilor, eu zburdam printre povești și personaje.

Iulie și august veneau cu niște călduri moleșitoare și cu o senzație de toropeală, cu zile în care nu puteai ieși din casa decât când se însera, cu țânțari dătători de insomnii. Sfârșitul de august însă îmi dădea o energie uriașă. Venea școala. Începeam să fac liste, să mă intorc în librariile proaspăt redeschise după concedii și pliiine de cărți și rechizite. Cumpăratul de rechizite îmi dădea un sentiment de voluptate extraordinar. Mirosul caietelor noi, așezate frumos în teanc, liniatul și etichetatul primelor pagini reprezentau pentru mine o activitate extraordinar de plăcuta.  Reîntalnirea cu colegii, cu profesorii, răcoarea din aer, covorul de frunze și o emotie dulce-amaruie cu care venea începutul scolii, toate îmi aduceau o bucurie nemăsurată.

Când am mai crescut și scoala s-a terminat, am rămas cu sentimentul de bucurie copilarească apărut odată cu primele semne ale toamnei : câteva frunze foșnitoare și frumos îngălbenite prevestind marele covor, o tonă de ghiozdane colorate în raioanele magazinelor, zumzet de copii sau, dupa caz, de claxoane la semafor, trezind marele oraș care a apucat să respire doar un pic în august. 

Toamna mi-a adus de multe ori bucurii, chiar și mult după vârsta școlară : o revistă nouă cu numele meu pe multe pagini, întâlniri cu oameni providențiali, casa mea, o viață nouă în burtică sau în brațe, un job nou sau revelații de tot felul.  Mereu m-a așteptat o surpriză într-una din lunile astea cu frunze foșnitoare, miros de gutui, aer rece dimineața și căldura coaptă la pranz, melancolie la ceas grăbit de seară. Cumva, toamna m-a așteptat răbdătoare să mă bucur de ea și mi-a răsplătit bucuria, caldă și generoasă.

Anul ăsta nu mai răsfoiesc nici cărți, nici caiete, nu mai încep un job nou (de fapt, tocmai m-am întors la cel vechi), emoțiile începutului le traiesc prin baiețeii mei (cel mic începe gradinița, cel mare grupa mijlocie). Anul ăsta aș vrea să reîncep o poveste cu mine, să mă întorc la ce sunt eu cu adevărat, dincolo de jobul în corporație și cariera de mamă 😉. Eu sunt un om care scrie, iar de azi (re)încep să scriu. Dragă toamnă, eu sunt aici, sper să ne surprindem placut și anul acesta.

Sursa foto: Pinterest