Alaptarea. O experienta personala

Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda alaptarea EXCLUSIVA pana la 6 luni si continuarea ei pana la 2 ani sau mai mult.

M-am decis sa imi povestesc experienta pentru ca vad din ce in ce mai des bebei cu biberoane si mamici care spun ca nu au avut lapte, dar si pentru ca am cateva prietene pe cale sa devina mame si alte cateva zeci care isi doresc un copil in urmatorii ani. Dragilor, asa ceva nu exista decat in cazuri extrem de rare. Orice femeie de pe lumea asta este capabila sa isi hraneasca copilul (exceptie o fac, bineinteles, anumite cazuri in care sanatatea mamei/copilului nu permite asta, insa e vorba de exceptii). In ziua de azi, cand am evoluat atat de mult incat am uitat fix lucrurile de baza, alaptarea nu mai este un proces natural, usor. Dimpotriva, este greu, plin de piedici din toate partile, insa este cel mai frumos si natural lucru din lume. Mai jos aveti povestea mea si cateva sfaturi practice. Daca voi convinge macar o femeie sa alapteze, voi fi extrem de fericita.

Inainte sa raman insarcinata ma gandisem la tot felul de lucruri: unde sa nasc, cu ce doctor, ce analize trebuie facute, daca la stat sau la privat etc. Nici macar o data nu m-am gandit la alaptare. Aproape toti copiii din jurul meu mancasera lapte praf, mi se paruse normal. Norocul meu a fost o buna prietena, medic de profesie. Cand i-am spus ca sunt gravida, primul lucru pe care mi l-a spus a fost: „Te rog, citeste despre alaptare. Este foarte important. Nici nu iti poti inchipui cat de mult conteaza. Va fi extrem de greu, toata lumea te va descuraja, de asta e important sa te informezi de acum.” Am ridicat din umeri si nu am gandit prea mult. Apoi am vazut ce frumos s-a dezvoltat copilul ei, finutul meu, singurul copil alaptat exclusiv pana la 6 luni pe care il vazusem pana la acel moment. Am inceput sa ma gandesc, sa ma informez un pic, dar am facut greseala sa spun ca voi citi atunci, dupa ce va aparea copilul. Acum imi vine sa rad. Cat de naiv sa fii sa crezi ca mai ai timp sa citesti ceva dupa ce se naste copilul? Mai ales in primele saptamani, cand abia aduni doua ore de somn pe zi? Si aceasta e unul din motivele pentru care scriu asta, pentru a convinge viitoarele mamici sa se informeze din timp. Si sa nu se mai intrebe daca vor avea sau nu lapte.

Am nascut la stat, intr-o maternitate fara rooming in. Asta inseamna ca nu ai copilul cu tine in camera, mergi la program sa il alaptezi. In Romania program inseamna o data la trei ore, cu o pauza de sase ore noaptea. Mai mult, am nascut prin cezariana, am vazut copilul abia la 24 de ore dupa nastere. Evident ca primise lapte praf. Evident ca asistentele nu erau prea dornice sa iti explice mare lucru, doar le era mai simplu sa ii indoape cu lapte praf astfel incat sa doarma si sa stea linistiti. Situatia nu a fost dintre cele mai fericite, dar este printre cele mai intalnite, din pacate, la noi in tara. Dintre toate mamicile, eram singura la primul copil. M-am uitat la celelalte. Aveau o gramada de laptic, eu nimic. Slava Domnului, instinctul mi-a spus sa stau calma. Aveam cu mine pompa, primeam sfaturi de peste tot sa o pun in functiune, „sa desfund canalele”. Din nou, slava Domnului, instinctul m-a tinut departe de pompa. Nici pana in ziua de azi nu am folosit-o. Am gandit, la acel moment, ca daca incep sa scot lapticul cu pompa si il arunc, copilul meu nu va beneficia de colostru, despre care citisem cat de important e. Prietena mea mi-a dat mesaj din prima zi: „Pune copilul la san. Chiar daca ti se pare ca nu mananca nimic, nu conteaza, stai cu el sa san cat poti”. Asadar, in cele doua zile petrecute in spital dupa iesirea de la post-operator, am fost de fiecare data prima care venea la program si ultima care pleca. Uneori plecam plangand, gonita de asistentele grabite sa vina cu „completarea” si sa scape de mamici. Am avut noroc, copilul meu a supt din prima. Insa nu o data a trebuit sa il smulg de la san si sa il las plangand pentru ca asistentele ma dadeau afara aproape tipand la mine. Acum inteleg, acela era protocolul. Ma lasau ele sa fur un 10 minunte inainte si alte 10 dupa program, dar nu se putea mai mult. Totusi, asta nu ar trebui sa se intample nicaieri, in nicio maternitate din lume. Acum imi dau seama ca in maternitate, cu toate astea, copilul meu a mancat probabil cele cateva picaturi de colostru si ma felicit ca am gandit cum am gandit atunci.

Abia asteptam sa ies din spital asa ca am grabit formele, nu am mai asteptat neonatologul sa imi dea indicatii. Asadar am ajuns acasa, la trei zile de la nastere, cu o fiinta mica si neajutorata care depindea complet de mine. Radu al meu avea sub 3 kile, era o ratusca uratica si amarata. Imi venea sa plang cand vedeam cat e de neajutorat. La 10 minute dupa ce am ajuns acasa a inceput sa planga. Am intrat in panica, nu stiam ce sa fac. Simteam ca nu am lapte, ca o sa-mi moara copilul de foame. Am sunat la maternitatea pe care o parasisem cu o ora in urma, iar neonatoloaga mi-a recomandat, evident, completare, spunandu-mi si ce marca de lapte praf trebuie NEAPARAT sa iau: Nestle.  Eram ingrozita, nu stiam nimic, nu cumparasem nici macar biberoane, nu stiam cum se prepara, eram praf. Doctorita mi-a spus la final, cu o voce mai stinsa, asa : „Sa stiti ca laptele de mama e cel mai bun, dati-i lapte praf doar daca vedeti ca nu se satura. Foarte rar se intampla ca o femeie sa nu aiba lapte.” Vorbele astea de la final mi-au ramas in minte.

Primele trei saptamani au fost ingrozitoare. Cand nu dormea, plangea. Dormea ziua cateva reprize, noaptea deloc. Voia sa suga incontinuu, pe mine ma dureau sanii, imi facuse rani. Ziua aveam sanii umflati si durerosi, pentru ca el dormea mult, noaptea cand el voia sa suga nu mai aveam nimic. Plangea ingrozitor de mult si eu o data cu el. Ma dureau toate, simteam ca o sa mor de epuizare. Nu puteam dormi ziua cand dormea el, iar noaptea el plangea incontinuu. Acum cand privesc in urma imi dau seama ca atipeam cu el la san pentru cateva secunde, tot somnul meu din acele saptamani a fost facut din secunde adunate. Nu i-am dat deloc lapte praf. Vazusem undeva, pe internet, un slogan al unei asociatii care promova alaptarea: „Just give it one more day”. Asa am mers mai departe, strangand din dinti si zicand: hai, inca o zi, daca tot nu merge, luam si lapte praf.  In acele saptamani stateam cu el la san 12-14 ore incontinuu. Cine ma aude acum zice ca am fost nebuna, pana si mie mi se pare ireal, dar asa a fost. Pompa nu am folosit-o. Mi-a fost teama de furia laptelului. Stiam ca laptele se formeaza pe principiul cerere-oferta si nu am vazut logica. Daca eu pompez laptele, atunci corpul meu va crede ca e nevoie de mai mult si va produce mai mult, astfel incat se va forma un cerc vicios. Din nou, privind in urma, imi dau seama ca am gandit foarte bine.

La trei saptamani am mers pentru prima oara la pediatru. Radu plangea foarte mult, eu eram epuizata. Pediatrul mi l-a cantarit : 3300g. Nu e bine! A cazut cerul pe mine. Evident, a urmat reteta de lapte praf, completare. Imi venea sa urlu, ma gandeam ca mi-am infometat copilul si ca a suferit din cauza mea. M-am intors acasa ametita, mi-am trimis sotul sa ia lapte praf. A refuzat si bine a facut. S-a dus, a cumparat un cantar, l-am cantarit din nou: 3500g. Mi-a venit inima la loc. Era ok. Am apelat din nou, cum am facut-o de sute de ori, la acea prietena. M-a implorat sa nu renunt, mi-a explicat pentru a mia oara cat e de important sa alaptez. Am ascultat-o. Am continuat alaptarea exclusiva, copilul s-a mai calmat, lactatia s-a reglat treptat. L-am cantarit saptamanal si incet incet am capatat incredere in mine si in corpul meu. A crescut din si in mine timp de noua luni, acum crestea in continuare din mine, din ce ii ofeream eu. Va spun cu toata sinceritatea, nu e sentiment mai frumos pe lume.

Nu a fost un drum usor, au fost multe momente grele si sunt convinsa ca vor mai fi. Dar am mers mai departe. Acum Radu are cinci luni si aproape 8kg. Peste o luna incepe diversificarea, vor urma alte hopuri si crize, sunt sigura. E greu, dar merita.

In final, cateva sfaturi si informatii punctuale:

1. Daca in maternitate copilul a primit lapte praf, nu este sfarsitul lumii. Totodata, nu inseamna ca trebuie sa ii dati lapte praf cand ajungeti acasa. Completarea duce in 90% din cazuri la intarcare precoce. Nu va repeziti la biberon, dati-va o sansa si dati o sansa copilului vostru la cea mai potrivita hrana pentru el: laptele mamei lui. Tineti minte, laptele praf este standard, laptele matern este un produs unic, creat de corpul mamei pentru copilul ei. Compozitia lui se modifica nu numai de la o masa la alta, ci chiar in timpul unei mese, in functie de nevoile copilului. Prin supt si saliva, copilul programeaza mama sa produca nu doar cantitatea de lapte de care are nevoie, dar si fix compozitia de care are el nevoie.

2. Mai ales la inceput, puneti copilul la san cat mai mult si cat mai des, ori de cate ori cere acest lucru. O sa il intelegeti cand cere, nu va faceti griji. Ignorati sfaturile mamelor, bunicilor etc : pune copilul la san la program, nu il lasa la san mai mult de x minute, da-i ceai, da-i si lapte praf, da-i solide de la 2/4 luni etc. Veti primi multe, enorm de multe sfaturi.  Ele sunt bine intentionate, toata lumea va incerca sa va ajute fara sa isi dea insa seama ca uneori va face mai mult rau. Eu am auzit de zeci de ori replica "poate nu se satura" de la atatea persoane in primele saptamani cu Radu, de imi venea sa ma urc pe pereti. Tineti minte, primele saptamani sunt de acomodare, atat pentru copil, cat si pentru mama. Urmati-va instinctul si incercati sa urmati pe cat posibil cursul natural al lucrurilor, oricat de greu v-ar fi.  Copilul va plange mult, va vrea mereu la san pentru ca el are o misiune: sa va programeze pe voi, sa stimuleze lactatia. Dupa primele saptamani lucrurile se vor mai calma. Nu va fi usor, nu cred ca e vreodata usor cu copil mic, insa va fi mai bine. Vor fi momente cand veti ceda, nu e un capat de lume daca ii oferiti un biberon de lapte praf. Eu nu am facut asta pentru ca am stiut, de la un punct, ca nu il va accepta. Radu nu a acceptat nici suzeta. Se poate sa mai dati rateuri chiar daca v-ati propus sa alaptati exclusiv. Nu e nimic, important e sa incercati si sa stiti ca ati facut ce ati putut.

3. Nu dati ceai sau apa copilului. In primele sase luni, copilul are nevoie doar DOAR de lapte matern, de nimic altceva. Orice ii dati in plus ii va umple stomacul fara a-i aduce vreun element nutritiv, iar voua va va diminua lactatia. Ceaiul trebuie folosit INTOTDEAUNA strict in scop terapeutic si nici atunci dupa ureche sau sfaturile bunicii. Fata de acum 30 de ani cand eram noi bebelusi omenirea a invatat foarte multe lucruri si e pacat sa nu le cunoastem/aplicam, spre bine copiilor nostri.

4. Copilul nu sta la san doar ca sa manance. El si suzeteaza foarte mult, indeplinindu-si practic si niste nevoi emotionale, nu doar fizice. El are nevoie sa isi stie mama aproape, are nevoie de mirosul, caldura, apropierea ei. Nu ii refuzati si nici restrictionati aceasta nevoie.

5. Pe mine personal m-a ajutat foarte mult co-sleepingul. Evident, i-am pregatit copilului o camera, un patut al lui inca de dinainte sa vina pe lume. Evident, ne-am facut si noi socoteala de acasa: am pus o canapea extensibila in camera lui, eu urma sa dorm acolo in primele lui, dezvatandu-l apoi treptat. Mi-am cumparat si un monitor, planul fiind ca de la 3-4 luni sa inceapa sa doarma singur. Nu a mers, de fapt nici nu am incercat ca nu avea rost. Daca nu a mers la mine nu inseamna ca nu merge la nimeni. Fiecare copil e diferit si are nevoi diferite. Eu la un moment dat am hotarat sa il iau cu mine in pat pentru ca imi era mult mai usor sa alaptez culcata, mai ales noaptea. Cu timpul, mi-am dat seama ca ma odihnesc mult mai bine asa, pentru ca practic nici eu nici copilul nu ne trezim complet in cele 3-4-5 reprize de alaptare pe noapte. El incepe sa se foiasca in somn, eu ii ofer sanul semi-adormita si cam asta e. De multe ori nici nu mai stiu de cate ori a mancat in noaptea precedenta. Nu spun ca e cel mai ok asa, pentru mine insa a fost cea mai buna varianta.

6. Pe cat posibil, cereti/acceptati ajutor in treburile casnice: o bunica, mama, sora, prietena, vecina etc. Eu nu prea am avut variante, parintii sunt departe, insa si acum iau in considerare varianta unui ajutor platit. Este foarte frustrant ca in cele cateva reprize de somn de cate 15 min ale copilului sa alergi sa faci ceva de mancare, sa dai cu aspiratorul, sa pui/scoti rufe de la spalat, sa faci un dus etc. In masura in care puteti, cereti ajutor, conteaza enorm.

7. Exista mai multe ceaiuri si suplimente care va pot ajuta cu lactatia. Eu initial mi-am cumparat ceai de la Hipp – am primit o mostra in maternitate si m-a convins – apoi am descoperit ceaiurile de la Fares, care contin fix acelasi lucru si costa cam de 6 ori mai putin. Exista si alte suplimente care sunt destul de scumpe, nu am incercat, dar mi-au fost recomandate. Faceti orice credeti voi ca va va ajuta fizic sau psihic sa alaptati. Nu renuntati pana nu epuizati toate variantele.

8. Cereti ajutor specializat. Asta nu inseamna neaparat medic. La noi medicii nu prea sunt fani alaptare, sar imediat sa recomande lapte praf, poate si din cauza comisioanelor grase primite de la producatori (la noi nu exista o legislatie in acest sens, dar despre asta in alta postare mai pe larg). Veti gasi putini medici dornici sa va ajute, insa din fericire au aparut oameni specializati pe probleme de alaptare. Eu cand avea Radu 3 saptamani am chemat acasa un consilier in alaptare. Nu mi-a spus lucruri pe care nu le stiam, insa m-a asigurat ca faceam bine ce faceam si asta mi-a dat un confort psihic extraordinar.

9. Cumparati un cantar pentru bebelusi, inca de dinainte sa apara bebe. Din proprie experienta va spun, mai mult de jumatate din lucrurile pe care le veti cumpara vor fi degeaba, insa cantarul este necesar. Noi nu am luat de la inceput, am invatat din aceasta greseala. Din start trebuie sa stiti ca exista diferente intre cantare, de aceea este bine ca atunci cand monitorizati cresterea in greutate a bebelusului sa o faceti pe acelasi cantar. Ideal e ca la intoarcerea din maternitate sa il cantariti cu cantarul vostru si acela sa fie punctul de pornire. Nu va da fix aceeasi valoare ca in maternitate, va asigur. Copilul va scadea in greutate in primele zile, urmand ca la finalul primelor doua saptamani sa ajunga la greutatea de la nastere. Este bine sa il monitorizati saptamanal la inceput. In primele trei-patru luni ia cam 750g -1kg pe luna, apoi ritmul scade. Daca nu ia cat scrie la carte, nu e un capat de tara. Important e sa nu scada. Fiecare copil se dezvolta in ritmul lui. La un an copilul are cam de trei ori greutatea de la nastere. Atata timp cat folositi cantarul rational, el va va ajuta foarte mult. Atunci cand vezi ca al tau copil ia in greutate, sute de grame, apoi kilograme, strict din laptele tau, este o satisfactie extraordinara. Atentie, insa! Nu folositi cantarul in exces pentru ca poate da frustrari. Ca si la adulti, greutatea variaza chiar si pe parcursul unei zile, asa ca folositi cantarul cu moderatie. Inca ceva: nu ascultati de medicii care va pun sa faceti proba suptului (cantarire inainte si dupa alaptat, ca sa vedeti cat a mancat). Din punctul meu de vedere, nu are niciun sens aceasta 'practica'. La fel si mulsul pentru a vedea 'productia de lapte'. Niciodata nu vei putea scoate cu pompa cat scoate copilul. Cum citisem undeva la un moment dat, copilul e cea mai buna 'pompa'. :)

10. Nu va fie rusine sa alaptati in public! Asta va spune o persoana foarte pudibonda, care a facut asta de maxim 2 ori in 5 luni si atunci cu maxime precautii. Aici am gresit, pentru ca daca nu as fi fost atat de ingrozita de alaptarea in public as fi iesit mai des din casa cu bebelul, ceea ce ar fi fost mai bine pentru amandoi. Eu avand aceasta temere nu prea am iesit, nici macar in parc, mai ales pentru ca el plangea si sugea aproape incontinuu. Mare greseala! Nu va zic acum sa exagerati sau sa va expuneti fara rost, insa nici nu faceti ca mine. La urma urmei, cel mai important e sa satisfacem nevoile copilului. Daca se oripileaza cineva, e strict problema lui. Am citit undeva ca poate faptul ca nu vedem copii alaptati ne face sa reusim atat de greu in procesul alaptarii. Eu una nu am vazut in viata mea cum suge un copil. Niciodata. Acum imi dau seama ca m-ar fi ajutat, n-as fi orbecait atata intrebandu-ma daca fac bine ce fac.

11. In viata copilului exista pusee de crestere, dupa cum exista si ceva care se numeste greva suptului. De ultima inca nu am avut parte, iar despre pusee nu as putea spune mare lucru, Radu a parut ca a fost intr-un puseu continuu. Acestea sunt momente de cotitura, cand multe mamici renunta. Cand simtiti asta, luati o gura de aer si ganditi: cautati pe internet, pe forumuri, cititi experientele altor mamici. Veti vedea ca nu sunteti singure, ca tot ce e greu trece si poate va veti razgandi.

12. Trebuie sa intelegeti ca alaptarea exclusiva presupune si un fel de sacrificiu din partea mamei, cel putin asa veti crede la inceput. Eu, inainte sa nasc, ma gandeam: „cum poate cineva sa spuna ca e mai usor cu biberon. Sa stai sa fierbi, dozezi, sa te cari cu o gramada de chestii dupa tine?”. Apoi am inteles. Nu e vorba de asta. Alaptarea exclusiva inseamna sa fii mereu la dispozitia copilului. Nu vei putea sa il lasi cateva ore cu cineva sa iesi la o terasa, la cumparaturi etc. Libertatea ta e bye bye. Asta poate fi frustrant pentru unele mamici. Si pentru mine a fost un pic, recunosc. Cand eu stateam cate 12 ore cu copilul la san vedeam pe Facebook proaspete mamici singurele la terase sau la munte si ma rodea un pic invidia. Acum rad si imi dau seama ca am fost un pic prostuta la faza asta J. De asemenea, alaptatul presupune ca taticul nu va putea fi niciodata egal de implicat. E posibil sa fie momente cand o sa va frustreze si asta dar e normal. O sa treaca. Se va implica in altele. La un moment dat o sa apreciati aceasta intimitate unica pe care o aveti cu copilul vostru :).

13. Mie de multe ori mi s-a spus ca Radu e asa agitat si ca plange atat de mult pentru ca nu e ok laptele meu, ca ar fi mai linistit daca ar primi lapte praf. Din punctul meu de vedere aceasta impresie ca un copil care primeste lapte praf este mai linistit este doar un mit. Intr-adevar, faptul ca laptele de mama se digera repede, uneori si pe loc, spre deosebire de formula, care se digera greu, poate conta, insa nu e o regula. Am un vecin de aceeasi varsta cu Radu, alaptat de asemenea exclusiv, care e cel mai linistit copil din lume. Dovada, inca o data, ca e vorba si de personalitatea copilului si de felul in care el alege sau nu sa se exprime. Pana la urma sunt si ei oameni, chiar daca in miniatura.

Recunosc, eu am avut multe momente in care am clacat, de sute de ori mi-am zis ca a doua zi cumpar lapte praf. Insa un lucru pe care mi l-a spus la un moment dat sotul meu mi-a ramas in minte: „Iti e greu, te inteleg. Groaznic de greu. Te sacrifici, suferi. Insa aminteste-ti ca e vorba de cateva luni, un an din viata ta. Ti-ai dorit atat de mult acest copil. Nu crezi ca merita sa faci asta pentru el?”

Nu zic sa faca toata lumea ca mine. La mine a fost extrem de greu, am facut foarte multe greseli, inca mai fac.  Imi doresc din tot sufletul ca aceasta postare lunga cat o zi de post, nu prea bine structurata, recunosc, din motive de bebel rasfatat care vrea tot timpul in brate, SA AJUTE.  Probabil o voi mai edita pe parcurs, dar astazi am simtit o mare nevoie sa o scriu. Sunt un milion de lucruri de spus despre alaptare. Nu sunt specialist, insa am citit tot ce mi-a cazut in mana. Din fericire, avem acces la informatie in ziua de azi si trebuie sa folosim acest lucru. Cititi! Cititi! Cititi! Si cereti ajutor, nu va fie rusine de asta!

Dragi mamici, alaptati-va bebelusii! Nu e un drum usor, dar e plin de satisfactii!

L.E. Asa cum am scris la inceput, aceasta postare este dedicata in special viitoarelor mamici. Nu imi doresc sa frustrez pe nimeni cu ceea ce am scris, sunt sigura ca fiecare mamica face ce considera ca e mai bine pentru puiul ei, evident si in functie de evolutia si de starea ei/lui de sanatate. Am povestit strict experienta mea, cu bune si cu rele, in speranta ca ii va fi cuiva de folos. Va rog din tot sufletul sa cititi ca atare :).

Dialog absurd

.... cu un agent call center de la o clinica privata, 1 septembrie, ora 10.

- Buna ziua, vreau si eu o programare!
(trecem peste faptul ca i-a luat vreo 3-4 min sa ma gaseasca in baza de date cand stiu sigur ca au caller ID si le apare direct numele persoanei daca suna de pe telefonul inscris...ok, zic, e prima zi si trebuie sa isi intrebe buddy-ul. Trecem peste )
- Vreo preferinta de clinica, doctor...?
- Nu, doar de ora, sa fie in seara asta daca se poate.
Dupa alte 3-4 min:
- Doamna, dumneavoastra CAND vreti programare???
- CAT MAI REPEDE!
Dupa minute bune:
- Nu v-am gasit decat ABIA pe 1 septembrie!
-Adica AZI? PERFECT!
La capatul firului, STUPOARE. Continua:
- La ora 17 sau 17:20, adica PESTE DOUA ORE, doamna!!!!
Ma uit uimita la ceas, e 10 si cinci. Oricum as face calculul, nu-mi iese. Intreb:
-Adica cinci si douazeci dupa-amiaza???
Din nou, stupoare tacuta la capatul firului:
- La doamna doctor X.
-OK, multumesc.
- Ati auzit de dansa?
Stupoare de partea mea acum:
- Nu, nu conteaza doctorul, multumesc frumos.
Verific apoi data si ora programarii. El:
- Multumim si va asteptam la noi in clinica pe 1 AUGUST!
-???!!!
Evident, dupa 10 minute am sunat din nou, sperand sa prind pe altcineva, ceea ce s-a intamplat, ca sa verific totusi programarea facuta de confuzul nostru. Ora transmisa de el nu era tocmai corecta, ma bucur am avut inspiratia sa sun din nou ca sa nu apar acolo picata din cer, mai ales ca programarea era pentru bebe. Trecand peste, ramane intrebarea: omul era doar in prima zi sau venea si dupa cea mai tare BETIE de week-end? :))))