Alăptarea si intoarcerea la serviciu a mamei

Deși în România legile protejează foarte mult maternitatea (după cum am scris aici), țara noastră rămâne codașă la capitolul alăptare, cu un procent foarte mic (circa 12%) de copii alăptați exclusiv până la 6 luni, așa cum recomandă OMS. În fiecare an, în Săptămâna Internațională a Alăptării (1-7 august), se organizează și la noi diverse evenimente tematice pentru a ajuta mămicile să aibă acces la informație de calitate, în speranța că acest procent va crește în anii ce vor urma.

Anul acesta, săptămâna alăptării este dedicată mamelor care alăptează și lucrează, un subiect foarte drag mie, în condițiile în care și eu m-am întors la serviciu de 3 luni și alăptez neîntrerupt de aproape 14. Mai jos vreau să împărtășesc câte ceva din experiența mea mamelor care se pregătesc să se întoarcă la muncă și care au deja inima strânsă pentru că nu știu cum va continua alăptatul în condițiile în care vor lipsi aproape toată ziua de acasă.

După cum am mai scris aici, startul nostru în alăptare nu a fost deloc ușor. Dacă acum un an îmi propusesem să alăptez exclusiv până la 6 luni și apoi măcar până la un an, iată că  alăptez în continuare și sper să o pot face până la 2 ani sau, de preferat, până la autoînțărcare.

Deja de pe la 6 luni ale lui Radu am început să îmi fac griji legate de întoarcerea la locul de muncă. La acel moment am luat serios în considerare prelungirea concediului de creștere a copilului cu încă 6 luni fără plată, însă am hotărât să mai aștept câteva luni înainte de a lua o decizie. Într-un final, am decis să revin la lucru la 11 luni, așa cum îmi propusesem inițial. Motivele au fost și financiare, însă în special m-a făcut să mă hotărasc sentimentul că trebuie să găsim un echilibru, oricât ar fi de greu la început. Cu cât stai mai mult acasă cu copilul cu atât ai sta mai mult, iar adaptarea este cu atât mai grea cu cât trece mai mult timp.

Diversificarea  nu m-a încurajat deloc, în sensul că Radu nu a fost deloc un mâncăcios. Nici eu nu am insistat dacă el nu voia să mănânce, însă deja pe la 10 luni am început să intru în panică. Am fost sfătuită să nu îi mai dau să sugă ziua pentru a nu trece apoi printr-o schimbare bruscă sau să încep să îi dau lapte praf ziua. Am refuzat ambele variante și am decis să îmi ascult instinctul. Până în ultima zi de concediu al meu, Radu a fost alăptat la cerere.

De mare ajutor mi-a fost și grupul de susținere de pe Facebook Alăptarea și întoarcerea la locul de muncă. Am văzut acolo mămici care s-au întors la serviciu la 3-4 luni ale copilului și au alăptat exclusiv cu succes  până la 6 luni ale copilului, iar apoi în continuare. Determinarea și forța acestor mămici mi-au dat încredere. Pe de altă parte, majoritatea se întorceau, ca și mine, la 11 luni ale copilului și toate, absolut toate povesteau că a fost mult mai ușor decât se așteptau, că bebelușul s-a adaptat fără probleme. Aveam încredere că așa va fi, dar îmi era foarte teamă.

În ultimele zile de CIC m-a cuprins o panică asociată cu o ușoară depresie și am început să mă îndoiesc de mine. Mă gândeam că am greșit pentru că nu mi-am pregătit copilul, mă întrebam dacă nu ar fi trebuit să îi introduc lapte praf și, de ce nu, mă temeam foarte mult că lipsa mea de acasă va determina înțărcarea.

M-am întors la serviciu într-o zi de vineri pentru ca tranziția să fie mai lină. În acea zi și lunea următoare i-am lăsat copilului lapte muls, convinsă fiind că îi va fi foame. Din fericire, totul a fost fix ca la carte. Copilul s-a adaptat din prima, a mâncat solide cum nu mâncase niciodată, nu a cerut lapte în absența mea, nu a plâns nici măcar o clipă. Așa că nu a fost nevoie să îi mai las lapte. S-a adaptat extraordinar de repede și și-a creat o rutină nouă: când nu sunt acasă mănâncă solide, în clipa în care intru pe ușă...recuperează. Seara, noaptea și în week-end recuperează încontinuu :). Așadar, când sunt acasă cu el, Radu este în continuare alăptat la cerere.

Nu pot să zic că a fost ușor, însă nu e nici un capăt de lume. E greu, într-adevăr, să mergi la serviciu când te trezești noaptea din oră în oră să alăptezi (sau chiar mai des) sau când ai câte o noapte albă. Însă, în timp, te obișnuiești, îți găsești o rutină nouă și devii mai încrezătoare în tine și în copilul tău. Perioadele mai grele sunt mereu urmate de perioade senine, care te ajută să îți încarci bateriile și să îți regăsești echilibrul. 

Pentru mămicile care au hotărât să revină la serviciu mai devreme de 2 ani ai copilului, sfatul meu ar fi să aibă incredere în copiii lor, dar să se și pregătească psihic înainte. Părerea mea este că bebelușii sunt mult mai adaptabili decât noi, mămicile. De aceea, la noi trebuie să lucrăm puțin înainte. Pe mine m-au ajutat sfaturile psihologului G. Gaspar din interviul pe care îl puteți urmări aici, sunt câteva sfaturi foarte ușor de urmat care vă vor ajuta enorm, dar și susținerea și sfaturile altor mămici de pe grupurile de Facebook dedicate. Din proprie experiență vă spun că alăptarea continuată și după întoarcerea mamei la serviciu este cel mai bun lucru pe care îl puteți face, atât pentru voi, cât și pentru copil, în mod evident. Tranziția este astfel mult mai ușoară și mai puțin traumatizantă pentru toată lumea.

Sper din tot sufletul ca tot mai multe românce să își alăpteze copiii, chiar dacă au decis să se întoarcă la serviciu. Pentru că da, se poate! :)

Detalii despre evenimentele organizate cu ocazia Săptămânii Internaționale a Alăptării puteți găsi pe blogul Ralucăi.  

Alăptarea e iubire! :)

Curierul nu suna niciodata de 2 ori

Mai tineti minte ca era o vreme cand curierii sunau inainte sa vina? Si chiar veneau cand ziceau ca vin? Nu stateati cu inima cat un purice ca "5 minute doamna, acum parchez", ca sa apara dupa 6 ore? Pare ca au trecut o suta de ani, nu-i asa?

In vremurile "intunecate" de acum 7-8 ani, cand lucram eu in presa, curierii erau niste "bomboane". Sunau sa vada daca esti, unde esti, sa te intrebe la ce ora sa treaca, daca nu te gaseau sunau si a doua, a treia, a cinspea oara. In anul de gratie 2015, cand avem Black Friday in fiecare luna si comertul online e in floare, curierul...hahaha...curierul....Posta Romana e parfum :D. Nu te mai suna nici dracu, primesti mesaj cu "coletul va fi livrat azi intre orele 9 si 17", iti iei liber de la serviciu si faci matanii in speranta ca intr-adevar curierul sa apara AZI.

De cand stau acasa cu copilul, mi se livreaza colete aproape saptamanal. Vad curierii mai des decat imi vad prietenii sau rudele. Muuuult mai des, nici nu putem compara. Asa ca am dezvoltat deja o "relatie" ca sa zic asa. Cand primesc mesaj de la vanzator ca imi va livra coletul firma X, deja stiu la ce sa ma astept. Doi curieri apar cel putin o data la doua saptamani la usa mea:

1. Tipul de la Cargus. Genul smecheras de cartier, probabil are telefon care costa cat 3 salarii de curier, are lant de aur la gat si mesteca mereu guma. El suna, daaa, de fiecare data suna. Sa zica: da nu vreti sa ne intalnim pe undeva sa va dau coletul? Va sun io cand sunt in zona. Il suna pe sot, sa nu credeti alte alea. Da frate, cum dracu sa imi livrezi coletul?? Ca doar nu de-aia platesc transportul. Hai sa ne intalnim pe undeva, de preferat la tine acasa, nu? Ca sa nu te mai deplasezi. Daca nu ii iese aia cu "hai sa ne intalmim pe undeva" incearca o negociere: dar macar coboara tu (nu ne adresam cu pronumele de politete, nu mai e la moda) sau...nu poti sa cobori macar sa imi tii usa de la intrare??? Cum de obicei aude un "nu sunt acasa, e sotia, nu poate cobori ca are copil mic", ma fericeste pe mine musiu aratandu-si mutra la usa mea. Cu o atitudine miserupista, usor nervos ca totusi ca a urcat pana la UNU, imi tranteste coletele in prag. Noroc ca de cele mai multe ori comand scutece :D, cele cateva colete mai fragile au supravietuit ca prin minune.

Cel mai tare a fost intr-o sambata. Asteptam un colet important, am primit mesaj ca se livreaza pana in ora 14. Noi aveam treaba in oras cu bebe, am amanat-o pe dupa-amiaza din motive de asteptat curier. Se face 1, se face 2, trece 2. Ma apuca nervii. La 2 jumate sun la numarul din mesaj. Imi raspunde o voce de om deranjat sambata dupa-amiaza. Ii explic ce si cum. Raspuns: haideee maaah, ca sunt si eu la masa. Mai avea sa bage un "ce plm" si era clara treaba. Nu vreti sa stiti ce a fost la gura mea. In 10 minute era la usa cu coletul. Incep sa cred ca suntem vecini.

2. Tipul de la Fan Curier. E nou, tipul de dinainte era cea mai joasa forma de viata existenta. El, insa, e preferatul meu. Are atata bun simt saracu ca mi se face mila. Se vede ca e la inceput. Il vad de la geam cand coboara coletele din masina, se chinuie sa le tina oricat de voluminoase ar fi, nu se indura sa le lase pe jos, in praf. Inca de la prima vizita, el a facut conversatie. Prima oara cand mi-a adus niste colete cu (da!) scutece, imi zice: "Da mereu e asa cuminte?". Eu: nuuu, de obicei plange toata ziua.  Ma priveste incurcat, inchid usa. In spatele meu, pisica. Bun, el vorbea de pisica, eu de copil. Ne-am lamurit la a doua livrare, inainte de Mos Nicolae, cand a venit la usa cu HO-HO_HO!!! M-a intrebat cum e cu copil, i-am zis ca greu, a zis ca el mai asteapta. Azi era cam morocanos, m-a intrebat doar ce mai fac, cred ca se "fancuriereste" si-asta.

Cam asa cu curierii. Cine zice ca doar la Posta te "distrezi"?

Drepturile angajatei gravide

Inainte de a ramane insarcinata am cautat sa ma informez cat mai bine despre drepturile angajatei gravide pentru a sti  la ce sa ma astept. Conteaza foarte mult sa iti cunosti drepturile in relatia cu angajatorul, mai ales in Romania, unde mediul privat nu este tocmai prietenos cu angajatul. Am vrut ca atunci cand voi astepta un copil sa beneficiez de confortul psihic al unui loc de munca stabil, cu un angajator care respecta legea.

Cel mai mult m-au ajutat postarile de pe blogul Mirunei, le puteti gasi aici si aici. Miruna lucreaza in HR, este mama, explica foarte bine si pe intelesul tuturor, zic eu. Cele doua articole sunt  foarte bine structurate, iar pentru mine au reprezentat principala sursa de informatie in perioada in care am fost insarcinata. Eu nu sunt profesionist in resurse umane, insa mai jos gasiti cateva informatii si sfaturi inspirate de experienta mea.

In primul rand, doua sfaturi. 1. Daca planificati o sarcina, asigurati-va ca angajatorul vostru respecta legea (aveti contractul de munca inregistrat la ITM, angajatorul plateste darile catre stat etc) si ca la data nasterii copilului veti intruni conditiile acordarii concediului de crestere a copilului, daca va doriti sa beneficiati de acest concediu (conditiile le gasiti tot la Miruna). 2. Informati-va despre drepturile angajatei gravide si cereti sa beneficiati de ele. Din fericire, statul roman asigura niste drepturi mamelor si viitoarelor mame si ar fi pacat sa nu profitati de acestea. Ganditi-va ca o sa cotizati la bugetul de stat timp de cel putin 40 de ani si ca o sa aveti una sau poate doua sarcini. Macar ceva sa primim inapoi, nu? Sfatul meu este sa nu aveti retineri in a va cere drepturile, sa nu va ganditi ca sefii sau colegii se vor uita chioras daca cereti reducerea programului de lucru, spre exemplu. Va datorati voua si viitorului copil sa aveti mai multa grija de voi in perioada aceasta si sa puneti sanatatea si linistea voastra pe primul loc, nu sarcinile de serviciu. Nu va va ridica nimeni nicio statuie daca ramaneti zilnic peste program cu burta la gura.

In al doilea rand, pentru a beneficia de drepturile care se acorda angajatei gravide, trebuie ca mai intai sa anuntati in scris angajatorul despre starea voastra. Alegerea momentului anuntului va apartine, insa incercati sa evitati extremele: nu anuntati de indata ce ati facut testul (este de preferat ca pana si apropiatii sa afle dupa ce au trecut 3 luni, cand sarcina este considerata viabila), dar nici cand toata lumea deja s-a prins si sarcina voastra este un fel de secretul lui Polichinelle. Pentru a fi luata in evidenta ca salariata gravida, trebuie sa trimiteti/depuneti la HR o instiintare insotita de un document/adeverinta de la medicul de familie/specialist. Sfatul meu ar fi ca, odata trimise documentele, sa cereti dovada inregistrarii lor, pentru a nu avea surprize neplacute. Mai jos aveti modelul de instiintare folosit de mine. De asemenea, trebuie sa stiti ca angajatorul este obligat sa pastreze secretul sarcinii voastre pana cand aceasta va deveni vizibila. Daca acesta este un punct sensibil pentru voi (nu vreti sa spuna seful in sedinta colegilor inainte sa o faceti voi), puteti mentiona acest lucru in notificare, pentru a fi siguri ca nu uita nimeni de acest aspect.

Domnule director,

Subsemnata, ...., angajata la xxx, in functia de xxx, posesoare a C.I. seria xx nr. xx, eliberata de xxx, la data de xx, C.N.P xx, va aduc la cunostinta faptul ca sunt insarcinata in …. saptamani/luni.

Prin prezenta cerere, va rog sa luati in evidenta situatia mea, respectand normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 96/2003 privind protectia maternitatii la locul de munca, precum si toate normele legislative in vigoare.

Totodata, conform OUG nr. 96/2003, art. 7, alin. (1), va rog sa transmiteti copii ale documentelor atasate care atesta starea mea fiziologica de graviditate catre medicul de medicina muncii si Inspectoratul Teritorial de Munca.

Va atasez adeverinta eliberata de medicul ginecolog / de familie …….. in data de …………

Iata, mai jos, drepturile de care puteti beneficia :

1. Reducerea programului de lucru cu o patrime, cu mentinerea drepturilor salariale, la recomandarea medicului de familie sau a medicului specialist. Eu am primit o recomandare de la medicul de familie, pe care am trimis-o la HR insotita de urmatoarea cerere:

Doua comentarii: angajatorul nu trebuie sa aprobe aceasta cerere, el este doar notificat; nu exista o regula privind numarul de saptamani de sarcina de la care puteti beneficia de reducerea de program, este strict in functie de cum va simtiti si in functie de ce va recomanda doctorul - puteti cere program redus inca de la inceput daca aveti nevoie.

De asemenea, trebuie sa stiti ca puteti beneficia de program redus si daca alaptati copilul si va intoarceti la serviciu.

2. Dispensa pentru consultatii prenatale. Angajatorul este obligat sa acorde angajatei gravide 16 ore libere pe luna pentru efectuarea consultatiilor prenatale care nu se pot face in afara programului de lucru. Baza legala este OG 96/2003. Trebuie facuta o cerere insotita de recomandarea medicului, iar angajatorul are dreptul de a cere dovada prezentarii la control. Cele 16h pe luna sunt platite integral de catre angajator. Eu nu mi-am cerut acest drept pentru ca mi s-a parut prea complicat, angajatorul cerea justificare scrisa si adeverinta si n-am vrut sa imi stresez toti doctorii pe care i-am vizitat in timpul sarcinii (ginecolog, de familie, endocrinolog in cazul meu). De la alte mamici stiu ca s-au inteles pur si simplu cu angajatorul sa aiba 2 zile libere pe luna fara a fi nevoie de justificari. Depinde asadar si de angajator, e bine sa verificati exact atitudinea si pretentiile acestuia in aceasta situatie.

3. Schimbarea conditiilor de munca. Angajatorul este obligat, la cererea angajatei gravide si in urma avizului medicului de medicina muncii, sa schimbe conditiile de munca ale angajatei care lucreaza intr-un mediu care ii poate afecta sarcina. De asemenea, nu puteti fi obligate sa prestati munca de noapte.

4. Concediul de maternitate (concediul de sarcina si lauzie) - maxim 126 de zile calendaristice de concediu medical care se poate acorda pre si post natal in functie de cum doriti, singura obligativitate fiind cea a efecturarii a minim 42 de zile de concediu postnatal pentru a putea beneficia de concediu pentru cresterea copilului. De obicei, medicii de familie sfatuiesc gravidele sa imparta in mod egal cele 126 de zile, 63 prenatal si 63 postnatal, insa puteti sa personalizati impartirea in functie de nevoile voastre. E important sa va faceti calculele astfel incat sa nu riscati sa nu efectuati cele 42 de zile obligatorii de postnatal. Eu mi-am luat o marja destul de mare; astfel, am calculat 42 de zile peste saptamana 42 de sarcina, care ar fi fost practic maximul. Nascand insa in saptamana 37, am avut destul de putine zile de prenatal, circa 100 au fost de postnatal. Important! Pentru aceste 126 de zile veti fi cel mai bine platita, deoarece se calculeaza ca 85% din venitul brut pe ultimele 6 luni, la care se plateste  doar CAS la salariul minim pe economie. Asadar pentru cele 4 luni de pre/post natal veti primi o suma considerabil mai mare decat salariul vostru net. Gasiti aici un calculator pentru indemnizatia de maternitate, la mine s-au potrivit perfect sumele. Nu uitati ca medicul de familie elibereaza lunar concediul medical pana la finalizarea celor 126 de zile si ca aveti obligatia de a depune aceste documente in fiecare luna la angajatorul vostru. Un alt aspect foarte important si mai putin cunoscut este ca aveti dreptul la concediu de odihna aferent celor 126 de zile de concediu de maternitate, fiind, pana la urma vorba despre un concediu medical. Practic pana la finalizarea celor 126 de zile aveti toate drepturile ca angajat, inclusiv dreptul la concediul de odihna. Calculati cate zile de concediu de odihna va revin tinand cont de acest aspect, verificati cu specialistul HR; sfatul meu ar fi sa le luati inaintea concediului de maternitate, pentru a fi siguri ca nu le veti pierde apoi.

5. Concediul de crestere si ingrijire a copilului (CIC) - pana la 1 an, 2 sau 3 (in cazul copilului cu handicap). In articolul la care am facut trimitere gasiti tot ce aveti nevoie in materie de legislatie, respectiv ce conditii trebuie indeplinite pentru a beneficia de acest concediu, cum se calculeaza indemnizatia, cand trebuie depus dosarul si ce trebuie sa contina.

Pe scurt, va scriu si eu aici cateva aspecte importante. In primul rand, dosarul pentru CIC se depune la Directia pentru Asistenta Sociala a primariei de care apartineti (daaa, veti fi asistate social, ca tare la moda a fost termenul asta in lunile trecute :D) cel mai devreme dupa terminarea concediului de maternitate (cele 126 de zile). Aveti 60 de zile ca termen de depunere. In cazul in care le depasiti indemnizatia nu se mai acorda din prima zi dupa terminarea concediului de maternitate, ci de la data depunerii. Practic, inainte de incheierea concediului de maternitate, voi veti face o cerere angajatorului pentru suspendarea contractului de munca pentru 1/2 ani pentru a intra in CIC. Angajatorul va va elibera o adeverinta de venit pentru calculul indemnizatiei de maternitate (puteti lua modelul de la primaria de care apartineti), precum si o decizie de suspendare a contractului. Cu aceste documente si cu celelalte cerute (in functie de primarie) veti pregati dosarul pentru indemnizatia de crestere a copilului.  

Cum se calculeaza? E simplu: 85% din media veniturilor nete pe cele 12 luni anterioare lunii nasterii copilului, cu plafonare la maxim 3400 RON pentru 1 an si 1200 RON pentru 2 ani. Atentie! Concediul de un an nu inseamna ca va veti intoarce la serviciu cand copilul vostru va implini un an. De ce? Mai nou, legea obliga tatal sa ia o luna de CIC, doar in cazul in care intruneste conditiile. Evident, majoritatea taticilor renunta la acest drept, insa acesta nu se transfera mamei, ci practic se pierde o luna. Mai mult, pentru a beneficia de stimulentul de insertie (detalii mai jos), trebuie sa va intoarceti la serviciu cu cel putin o zi inainte de implinirea varstei de 11 luni a copilului. Important! Atunci cand depuneti dosarul pentru CIC veti opta intre concediu de un an sau de doi. Nu va puteti razgandi pe parcurs, asa ca sfatul meu este sa va ganditi bine si sa fiti sigure ca v-ati facut bine calculele. Cu toate astea, daca ati optat pentru un an de CIC, legea va permite sa prelungiti concediul cu pana la un an, fara plata insa. Faceti calculele si analizati optiunile inainte sa luati o hotarare!

Odata depus dosarul, trebuie sa stiti ca va dura ceva - o luna, doua, trei...in functie de primarie, pentru a fi solutionat. Veti primi acasa o decizie prin care vi se va comunica daca vi s-a aprobat cererea si care este cuantumul indemnizatiei - puteti face contestatie in 30 de zile daca suma este eronata. Indemnizatia va fi virata dupa 2-3 luni de la depunerea dosarului. Veti primi banii si pentru lunile din urma, dar trebuie sa va faceti niste calcule pentru ca vreo 2 luni nu veti primi nimic, fix in perioada in care aveti cea mai mare nevoie.

6. Concediul de risc maternal - aici scriu doar teoria pentru ca nu am beneficiat: este un concediu ce se poate lua de catre angajatele gravide, care au nascut recent sau care alapteaza, are o durata de maxim 120 de zile, iar indemnizatia se calculeaza astfel: 75% din media veniturilor pe ultimele 10 luni, nu se plateste CAS.

7. Stimulentul de insertie - se acorda de catre stat mamicilor care se intorc mai devreme la serviciu, astfel: 500 de lei pe luna pana la implinirea varstei de 2 ani a copilului pentru mamele care au optat pentru CIC de 1 an si revin mai devreme la serviciu.

In principiu acestea ar fi principalele drepturi de care beneficiaza o salariata gravida in Romania. Exista posibilitatea sa aveti stipulate si altele (cum ar fi acordarea unei prime la nastere) in regulamentul intern al companiei sau in contractul de munca.

LE: Am simtit nevoia unei adaugiri dupa ce am publicat aceasta postare:). Parerea mea personala este ca stam destul de bine in ceea ce priveste drepturile angajatei gravide. Si mai bine am sta daca s-ar aplica peste tot, ceea ce stim prea bine ca NU se intampla in majoritatea cazurilor. De cele mai multe ori, doar ca angajat la stat sau la o firma mare poti sa ai certitudinea ca iti vor fi respectate toate drepturile, si nici macar acolo de fiecare data. Sunt multe firme in Romania care practica evaziunea fiscala - adevaratul sport national - si cei care resimt asta sunt oamenii, angajatii in primul rand, ca sa nu mai vorbim de bugetul de stat.
Mai mult, eu personal consider ca mamicile cu venituri peste medie sunt oarecum discriminate de plafonul de 1200 de lei pentru CIC de 2 ani. Pana la urma, cotizam destul de mult la fondul de asigurari sociale, nu? Consider ca macar atat am merita inapoi. Mai mult, nu exista o infrastructura specializata care sa iti ofere alternative odata cu intoarcerea la serviciu la 11 luni ale copilului. Accesul la o cresa de stat in Bucuresti, spre exemplu, este aproape imposibil, sunt 2-3 crese la cateva sute de mii de locuitori ai unui sector. Alternativa unei crese private sau a unei bone este atat de costisitoare incat uneori te intrebi daca mai e avantajos financiar sa te intorci la serviciu mai devreme de un an:). Sunt multe de spus aici, promit ca voi reveni cu o postare care sa includa o comparatie cu alte tari europene, precum si parerea mea despre cum statul roman ar putea incuraja natalitatea, in conditiile in care scaderea ei reprezinta o problema de interes national pe care se pare ca nu o vede nimeni.

Nasterea la un spital de stat

Spitalul Sf. Pantelimon, Bucuresti, 2014

Vorbeam zilele trecute cu sotul meu si ii spuneam, mai in gluma, mai in serios, ca as putea descrie cele 3 zile petrecute in spital fie ca o experienta neplacuta, fie ca o experienta minunata. Totul tine de perspectiva. Si nu exagerez deloc :). Mai jos povestea mea si cateva concluzii. Stiu ca viitoarele mamici sunt interesate, si eu am citit tot ce am gasit cand eram gravida :).


I. DECIZIA
   

Mi-a fost destul de greu sa ma decid daca sa nasc la stat sau la privat. Toata sarcina mi-a fost urmarita in privat, cu spitalele de stat nu avusesem, din fericire, nicio tangenta. Tot ce stiam venea din experienta celorlalti. Si, evident, auzisem de toate, mamici foarte incantate de conditiile si tratamentul de la stat, mamici terifiate care imi spuneau ca nu ar mai repeta niciodata experienta sau mamici care alesesera din start sistemul privat, influentate foarte mult si de cele auzite sau citite, care aveau, la randul lor, povesti mai mult sau mai putin fericite. Recunosc, cred ca m-am hotarat sa aleg sistemul de stat si pentru ca ma saturasem sa fiu privita uneori cu stupoare (cum adica vrei sa nasti la stat? esti nebuna?) sau sa aud povesti care descriau spitalul de stat ca pe un fel de lagar. Cumva, in ochii celorlalti era ceva ciudat sa iti permiti sa nasti la privat si sa nu o faci. Alegerea mea a fost si ca o sfidare. Imi dau seama acum, poate mai mult decat atunci, ca fiecare vede experienta respectiva prin filtrul propriu, in functie de asteptarile, temerile si, de ce nu, pretentiile fiecaruia de la semenii lui.

Doctorul care mi-a urmarit sarcina lucra atat la stat, cat si in trei spitale private din Bucuresti. Asadar, aveam de unde alege. Undeva prin saptamana 30, cand incepusem sa ma gandesc ca poate ar fi cazul sa iau o hotarare, am intrebat-o, la finalul unei consultatii, ce ma sfatuieste. Mi-a raspuns destul de sec: "actul medical e acelasi, eu sunt aceeasi. intr-adevar, la particular exista un anumit nivel de confort, insa e vorba de confortul mamei, nu al copilului". I-am spus ca nu pot lua o decizie pana nu vad spitalul unde lucra. Nu a avut nicio obiectie si m-a chemat in saptamana ce urma. Avand in vedere ca nu vorbim de un spital central, cunoscut, dimpotriva chiar, aveam temeri mari. M-am dus cu niste asteptari sub nivelul marii. Am fost surprinsa placut. Doctorita m-a primit la consultatie imediat cum am ajuns, nu am asteptat minim o ora cum mi s-a intamplat de fiecare data la clinica privata, apoi mi-a facut un tur al spitalului, explicandu-mi ce era de explicat. Spitalul mi-a facut o impresie buna, era curat, cald, micut (am o problema cu spatiile foarte mari, avand in vedere ca am si o orientare in spatiu usor deficitara), rezervele aratau bine, personalul parea de treaba. Un singur inconvenient: spitalul era in renovare, sectia era mutata in rezervele cu plata - copiii stateau la etajul doi, mamicile la parter. Am constientizat atunci ca era o problema, dar am considerat ca nu e atat de grav, la urma urmei era vorba doar de cateva zile.

Evident, au fost si alte elemente care au inclinat balanta in favoarea spitalului de stat:

- partea financiara - stiam ca dincolo de orice promotie, promisiune etc facuta de un spital privat, trebuie sa te astepti la costuri peste ceea ce ai semnat. Discutand cu alte mamici care nascusera la privat, imi facusem socoteala ca trebuie sa ma astept la o suma de circa 10.000 lei, indiferent de pretul care mi se propune la inceput. Ok, o sa spuneti ca exagerez. Insa...de multe ori mai apare ceva, o analiza necesara, niste zile de spitalizare in plus etc. Conteaza, orice este  peste pachet costa. Si nu costa putin. Nu vrei sa stai atunci sa te gandesti daca ai sau nu pe card niste bani in plus fata de ce te asteptai. Asadar, trebuia sa ma obisnuiesc cu gandul ca voi da vreo 10.000 pentru trei zile in spital. Nu e o suma mica pentru nimeni, as zice eu. M-am gandit ca as putea folosi banii pentru copil mai incolo, ca ar fi mai bine asa.

-tipul de nastere. Eu am vrut inca de la inceput sa nasc natural. Din nou, decizia mea a creat stupoare ("cum adica vrei sa nasti natural? esti nebuna?), mai ales ca in ziua de azi toata lumea vrea (sau se lasa convinsa de doctor) sa faca o cezariana programata, ceea ce din punctul meu de vedere e strigator la cer. Avand in vedere diferenta de tarif intre natural si cezariana de la privat, m-am gandit ca am sanse mai mari la privat ca nasterea mea naturala sa se transforme mai repede in operatie cezariana (stiu multe povesti de genul asta). Asta a fost o speranta, mai ales ca inca din timpul sarcinii doctorita imi spusese ca va fi foarte greu sa nasc natural, dar ca vom face tot posibilul.

-neprevazutul. Ok, stiu, toate clinicile particulare spun ca sunt echipate si ca pot face fata la orice situatie neprevazuta intervine, atat in ceea ce priveste mama, cat si copilul. Sincer, nu prea am fost convinsa. M-am gandit asa: daca doamne fereste fac un accident, daca viata mea e pusa in pericol, vine salvarea si ma duce la un spital de stat, nu? Daca in aceste conditii am incredere, de ce nu as avea si in ceea ce priveste un act aparent simplu si natural cum e nasterea?

-neincrederea si nemultumirea. Dupa cum am scris mai sus, aveam ceva experienta cu clinicile particulare. Dintre toate, sincer, cea mai mare incredere o aveam in Regina Maria. Insa nu acolo mi-a fost urmarita sarcina ci in alta retea,  unde aveam abonament de la serviciu. Asadar, toate consultatiile si cea mai mare parte a investigatiilor au intrat in abonament. Au fost multe lucruri care nu mi s-au parut ok: asteptarile lungi (cca 1 ora) pentru a intra la o consultatie programata, faptul ca nu o data mi s-au sters/incurcat programari pentru ca apoi sa mi se raspunda cu o impertinenta maxima chiar din partea celor de la PR, faptul ca mi s-au pierdut/incurcat analize samd. Spre exemplu, am fost sunata sa ridic rezultatul unor analize care nu se postau pe site si cand am ajuns acolo, cu emotii si teama ce-i drept, doamna a constatat cu stupoare ca de fapt analizele nu erau gata. Toate chestiile astea micute, care ma enervasera destul in sarcina, m-au facut sa nu am incredere in acea clinica privata. Pur si simplu asa am simtit.

Cu toate astea, hotararea nu era 100% luata. Oscilam inca intre privat si stat chiar si in ultimele saptamani. Mai mult, doctorita mea ma anuntase ca va fi in concediu timp de doua saptamani fix in perioada critica. Eu aveam termen 8 iulie, ea pleca intre 25 iunie si 3 iulie. Minunat. Mi-a propus o cezariana programata pe 21 iunie. Am refuzat categoric. Pe 12 iunie, cand am fost la ultima consultatie, mi-a spus ca peste o saptamana urma sa imi prezinte back-up-ul ei de la spital. Nu eram prea incantata de ideea unui back-up, i-am dat mail medicului meu de familie sa ma ajute cu o alternativa. Nu a mai apucat, pentru ca pe 18 iunie am nascut, la 37 de saptamani si patru zile. Intr-un fel am avut noroc, mai ales ca tineam sa se ocupe de mine doctorita care imi supraveghease sarcina. S-a intamplat intr-o miercuri dimineata, asadar am prins-o la spital, nu era in concediu si a putut sa se ocupe ea de mine. Cred ca stiti prea bine ca sansele de a naste cu doctorul care te-a urmarit sunt mici atunci cand nu vorbim de o nastere programata. Medicii au program la stat dimineata, consultatii la particular dupa-amiaza, plus ca sunt si ei oameni, adica nu pot fi non stop la dispozitia ta. Eu imi doream foarte mult sa fie doctorita mea, atat pentru faptul ca imi promisese ca ma va sustine in decizia de a naste natural, cat si pentru ca, ma gandeam eu, daca va fi vorba de o cezariana intr-un final, nu as vrea sa ma las pe maini necunoscute.

II. Cele trei zile in spital

Mi s-a rupt apa intr-o zi de miercuri, la 3 dimineata. Acum ma amuz amintindu-mi, pentru ca in ziua precedenta nu facusem decat sa caut pe Google: "ce simti cand se rupe apa". Simteam eu ca mi se pregateste ceva :). Contractiile au inceput imediat, erau regulate. Eu eram extrem de calma si sigura pe mine. Am mai adunat una alta la bagaj, mi-am facut un dus si pe la 5 dimineata eram in drum spre spital, cu contractii regulate la 12 minute. I-am dat un SMS doctoritei mele, i-am spus ca merg la camera de garda. Nu mi-a raspuns. Am ajuns la camera de garda, am fost luata in primire de o asistenta cam adormita care mi-a facut formele de internare. Apoi am asteptat si tot asteptat, pana a venit, si mai adormit :), medicul de garda. Mi-a facut o ecografie, dar nu mi-a spus nimic, doar ca o sa o asteptam pe doctorita mea.

Dupa ceva timp am fost dusa in sala de travaliu. Eram singura cu doua asistente-moase care veneau din cand in cand sa ma verifice. Mi-au pus un monitor si puteam vedea atat durata contractiilor cat si bataile inimii copilului. Cele doua moase s-au purtat extraordinar de frumos, mai ales cea mai in varsta. Camera arata foarte bine, era liniste si curat. Imi vorbeau frumos, imi raspundeau la intrebari. Contractiile erau din ce in ce mai apropiate, dar suportabile. M-au felicitat ca vreau sa nasc natural, m-au tinut de mana. Era dureros, dar suportabil. Se uitau pe monitor si se mirau de mine. Au zis ca nu au mai vazut asa o pacienta. Atunci mi-am dat seama ca am limita suportabilitatii durerii destul de sus. Dupa ceva timp a venit o tanara doctorita sa ma vada. O trimisese doctorita mea sa ma verifice, ea era in drum spre spital. Mi-a zambit, m-a mangaiat pe cap, m-a asigurat ca totul va fi bine.

Pe la 8 a venit si doctorita mea, m-a consultat, a spus ca nu stam prea bine si ca, dupa cum banuia, era posibil sa fie nevoie de cezariana. A spus ca vom face totusi o proba de travaliu. A cerut sa mi se administreze occitocina, eram sigura ca se va intampla asta, dar n-am avut ce sa fac. Mi-a explicat cu calm ce mi se intampla. In urmatoarele ore contractiile au devenit mult mai puternice, nu prea mai era pauza intre ele. Ma durea tare, dar suportabil. Pe la 11 a venit din nou sa ma vada, se uita pe monitor si la mine si nu intelegea cum suport asa bine durerea. Am zambit. M-a controlat si a spus ca mai trebuie sa ceara o parere. L-a chemat pe seful de sectie. Mi-au explicat apoi amandoi de ce se impune cezariana. Nu prea mai intelegeam eu mare lucru, am retinut doar :"daca mai asteptam o ora, copilul intra in stres". Cu parere de rau, mi-am dat acordul. Imi dorisem enorm sa nasc natural. I-am zis atunci doctoritei: "macar am o satisfactie - copilul se va naste de ziua lui, cum ar veni. plus ca am putut experimenta travaliul". S-a uitat mirata la mine si mi-a zis: "dar l-ai experimentat bine, nu asa".

A inceput apoi sa imi explice ce si cum, a trebuit sa semnez niste hartii, a venit anestezista sa stea de vorba cu mine. La 12 am mers in sala de operatii.

Ei bine, sala de operatii nu arata extraordinar, probabil nu fusese inca renovata. Doctorita mea era tare vesela, se vedea ca se simte foarte bine lucrand cu echipa ei. In jurul meu erau o gramada de asistente, doi rezidenti, anestezista care mi-a vorbit tot timpul. Toti erau veseli si optimisti.

Senzatia unei anestezii rahidiene este ciudata tare. Stiam ca presupune sa nu simti nimic de la mijloc in jos, dar realitatea e alta. Simti tot, doar ca nu te doare. Nu vreau sa sperii pe nimeni, dar e un pic "creepy". Eu am simtit tot ce mi-a facut, fiecare strat taiat si apoi cusut, impinsul copilului care plecase pe canal, TOT. Am vorbit si am miscat capul in timpul operatiei, asistentele mi-au spus ca o sa am dureri groaznice de cap. Nu am avut deloc.

Dupa nici cinci minute, l-au scos pe Radu, care a tras un racnet din prima. Doctorita a inceput sa rada pentru ca Radu s-a prins de campul steril si nu-i mai dadea drumul. Mi l-au aratat pentru o secunda, era o chestie uratica si buhaita. Sentimentul era ciudat, nu a fost ca in filme, cu dragoste instant. Eu pur si simplu nu constientizam ca el a fost in burtica mea. Si senzatia asta ciudata a mai durat ceva, nu a fost ceva de moment.

In ora urmatoare doar au cusut. La un moment dat doctorita s-a retras si au ramas rezidentii, care au inceput sa barfeasca doctorii. A fost destul de amuzant. Ma simteam ca in Anatomia lui Grey, mai ales ca rezidentii, un el si o ea, erau super aratosi, desprinsi parca din filme.

Dupa ce s-a incheiat operatia am fost dusa in post-operator, unde am stat pana a doua zi la pranz. A durat atat de mult pentru ca spitalul functiona la capacitate redusa si nu erau locuri in rezerve.

Cele aproape 24 de ore la post-operator, imobilizata, cu sonda si perfuzie, au fost destul de triste. Nimeni din salon nu vorbea, sotul a putut intra doar pentru cateva secunde sa imi lase cate ceva. Mie nu imi place sa depind de nimeni cu nimic, iar acolo depindeam de asistente pentru orice. E groaznic sa te simti neputincios. Imi amintesc ca la un moment dat am facut niste eforturi supraomenesti sa imi pot baga telefonul in priza, pentru ca nu reuseam sa ajung la ea si ma incapatanasem sa nu cer ajutor. Pana la urma am cerut. Asistentele din tura de zi erau foarte dragute, veneau la noi foarte des sa ne intrebe daca avem nevoie de ceva. Celelalte fete cereau calmante pe banda, eu nu am cerut deloc. Ma gandeam ca o sa alaptez si voiam sa reduc cat pot din medicamente. La un moment dat, o asistenta de la neonatologie mi l-a adus pe Radu sa il vad, doar cateva secunde. Din nou, m-am uitat ciudat la el, el la mine. "Tu esti, mah?", i-am zis. El se uita incruntat la mine, parca ar fi pus aceeasi intrebare.

Noaptea n-a mai fost asa ok. Facusem eu pe viteaza in timpul zilei refuzand calmante, insa nu-mi trecuse ceva prin cap: noaptea era alta tura. Nu mai erau asistente dragute. Chiar deloc. Nu au mai trecut pe la noi. A inceput sa ma doara si nu aveam cui sa cer ceva. Minunat! Din acele momente nu imi amintesc durerea, ci ceea ce mi-a trecut prin cap: "trebuie sa fii nebun sa te supui la asa ceva de buna voie".

Cum-necum, a trecut si noaptea. A doua zi dimineata a venit doctorita la prima ora, a cerut asistentelor sa ne duca la bebei cat mai repede si sa ne mute in rezerve. Ea a plecat la privat, avea o nastere. Eram bucuroasa, abia asteptam sa scap de post-operator. Ei bine, lucrurile nu s-au miscat asa repede cum speram. Abia dupa cateva ore urma sa fim mutate. Pe la 10-11 a venit cineva sa o ia pe colega mea de salon cu un scaun cu rotile sa o duca la bebe. Ea avea, ce-i drept, o pila la neonatologie. Am asteptat in zadar sa vina cineva sa ma ia. Ramasesem singura in salon. M-am ridicat incet-incet, am facut cativa pasi, apoi mai multi, am iesit din salon, nimeni. In acel moment am facut un atac de panica. Imi venea sa plang, voiam sa imi vad copilul, ma simteam abandonata acolo. Asa ca, dupa cateva exercitii de mers, am plecat. Am haladuit pe holuri, intreband pe cine intalneam unde sunt bebeii. Am ajuns ametita in sectie, era fix ora de alaptare. Asistentele m-au primit mirate, cred ca aratam intr-un mare fel. Le-am explicat ca eu sunt la post-operator si ca vreau sa imi vad copilul. M-au dus la el, l-am luat in brate. Am stat cat am putut de mult, imi era cam rau. Cand m-am intors in salon, asistentele erau speriate ca ma pierdusera, urma sa fiu transferata la rezerva. Mi-au oferit un scaun cu rotile, am refuzat. Am mers pe picioarele mele. Asa auzisem, cu cat mai repede, cu atat mai bine. Si asa a fost.

Rezervele cu plata la Pantelimon arata ok. Cam ca un hotel de doua stele pe litoral :). In mod normal sunt de doua locuri, insa cand am fost eu internata, avand in vedere situatia, erau trei locuri. Am stat cu o fata foarte ok, care nascuse inaintea mea tot prin cezariana cu aceeasi doctorita. Ne-am inteles de la inceput, chiar daca ea era mai taciturna si eu nu. A fost foarte bine sa impart camera cu cineva, sa pot vorbi, mai ales ca era cineva fix in aceeasi situatie cu mine. Chiar si atunci cand luam in considerare nasterea la particular, eram hotarata sa nu stau singura in camera. Cred ca asta mi-a facut bine, sa nu stau singura cu temeri si frici. A trecut timpul mai repede. In rest, eu m-am simtit ca la camin sau ca in tabara. Puteam primi vizitatori, puteam sa iesim sa ne plimbam. Eu am incercat sa fiu cat mai cu bun simt: vorbeam la telefon de pe hol, vizitele le-am primit la fel, nu am vrut sa aduc vizitatorii in camera. Cam la fel era si colega mea. Cea de-a treia colega era destul de ok, insa la un moment dat a venit toata familia ei si a ramas in camera pt cateva ore, ceea ce nu mi s-a parut deloc frumos, asa ca am preferat sa plec sa ma plimb.

Alaptarea se facea la program, din trei in trei ore, cu pauza noaptea. Bebelusii erau de cele mai multe ori adormiti si nu prea voiau sa suga. Motivul l-am aflat foarte repede, cand m-am decis sa merg mai devreme cu 10-15 minute fata de program. Nu doar ca primeau lapte praf dupa ce plecau mamicile, primeau si inainte:). Asa ca m-am invatat sa vin cu 10 minute mai devreme, sa nu apuce Radu sa primeasca lapte praf. Plecam si cu 10-15 minute mai tarziu, pentru ca el nu s-ar mai fi dezlipit. Partea asta a fost cea mai traumatizanta, faptul ca de multe ori l-am lasat plangand.

Timpul a trecut insa destul de repede. Faptul ca sectia functiona la capacitate redusa a facut ca externarea sa intervina destul de rapid, asa ca sambata la pranz am plecat spre casa. Cam asta a fost experienta mea.

La final, cateva observatii personale:

1. Ce am observat eu in cele trei zile, privind strict actul medical, a fost faptul ca avem doctori buni, insa asistentele erau extrem de slab pregatite, mai ales cele mai tinere. Ma gandesc ca majoritatea au plecat sa lucreze in strainatate. Doctorii se descurca mai bine, asa ca multi din cei cu un oarecare renume au ramas. E o situatie de semnalat, mai ales ca, va spun din proprie experienta, cand esti in spital mai mult de asistente te lovesti, pe doctori ii vezi de cateva ori si gata. Din experienta mea, la fel sta situatia si la privat, chiar mai rau. Doctorii sunt oricum aceiasi, asistentele sunt peste tot la fel de slab pregatite. Daca ai noroc, intalnesti cateva mai ok, insa majoritatea nu sunt capabile nici macar sa faca o recoltare de sange.

2. Personalul medical este foarte putin. La neonatologie erau doar 2 sau 3 doctori, practic un doctor era de garda o data la doua zile, si o mana de asistente. Din ce stiu sunt foarte multe posturi ramase neocupate. Pe de o parte, este o repercusiune a legii din timpul guvernarii Boc, cand pentru a angaja un om la stat trebuia sa plece 7 - cea mai mare tampenie, zic eu, pentru ca e o prostie sa aplici peste tot, in spitale si scoli s-a simtit cel mai rau. Pe de alta parte, o mare parte din specialisti au plecat din tara. Motivele sunt lesne de inteles.

3. Toata lumea vorbeste de spaga care se da la stat. Multi spun ca ajungi cam la aceeasi suma ca la privat, doar ca acolo primesti factura. Nu e chiar asa, diferentele sunt considerabile. Nu pot sa zic ca nu am dat...atentii,  insa nu am simtit vreo conditionare, vreo presiune, nu mi s-a batut niciun apropo. Dimpotriva. Am dat PENTRU ca cineva a fost dragut cu mine, nu CA SA fie dragut cu mine. Spitalul Pantelimon este unul destul de modest, personalul este mult mai uman decat in alte spitale de stat, mai centrale. Eu l-am ales pentru un om, doctorita mea, si asta spune multe.

4. Stiu ca multa lume se teme de interactiunea cu...nationalitatile conlocuitoare, mai ales ca e vorba de Pantelimon. Si eu m-am temut de asta, si eu am cautat sa citesc cat mai mult cand eram insarcinata. Ce-i drept, ganditi-va cati copii face o romanca si cati o femeie rroma. E normal sa fie majoritare si in maternitati. In Pantelimon, cu atat mai mult. Da, erau multe. Da, erau majoritare. Desi unele aveau un comportament si un limbaj usor suparatoare, nu m-au deranjat. Dimpotriva, le-am studiat cu atentie. Toate mai aveau copii, doi, trei, sase. Erau dezinvolte, stiau sa ii puna la san, aveau lapte. Le-am urmarit si, intr-un fel, am invatat multe de la ele. Nu am avut prejudecati si nu m-am simtit deranjata de nimic din punctul asta de vedere. A fost chiar interesant.

5. Daca ar fi sa mai apara si un bebe 2, eu as merge tot la stat, probabil tot la Pantelimon, asta daca s-ar rezolva macar partial problemele care m-au deranjat pe mine: lipsa sistemului rooming-in si implicit alaptarea la program.


Per total, a fost o experienta din care am invatat multe. Despre mine, despre mame, despre copii, despre sistemul sanitar de la noi...Va spun sincer, noi, oamenii cu studii superioare, joburi de birou si venituri, sa le spunem decente, inconjurati in general de oameni ca si noi, uitam in cea mai mare parte a timpului ca nu suntem majoritari. Ca majoritatea romanilor nu lucreaza la multinationala, nu se gandesc ce brand de x gadget sa isi cumpere si nici nu au bani de nasteri la privat. Si lucrul asta ar trebui sa ne puna pe ganduri...mai ales cand ne simtim noi..."foarte" reprezentativi. Adevarul e ca nu suntem :). Si poate depinde si de noi si de realismul cu care privim in jurul nostru ca lucrurile sa se schimbe. Dar asta e o alta mancare de peste.

In concluzie, o experienta ok, in mare. Nu a fost nici ca in lagar, dar nici ca la spa.
Pentru viitoarele mamici care inca nu s-au decis daca sa nasca la stat sau la privat, sfatul meu ar fi sa se gandeasca bine la ce nevoi au, din toate punctele de vedere. Ok, de acord ca e mai confortabil la privat insa parerea mea e ca in timpul internarii nu prea iti pasa daca ai hartie igienica roz sau bleu la baie. Te intereseaza sa fiti sanatosi, si tu si copilul si, mai ales, vrei sa pleci cat mai repede acasa. Asa ca, ganditi-va si cantariti bine ce conteaza mai mult pentru voi, ce va face sa va simtiti confortabil si...fiti curajoase! E cel mai important! Va asteapta provocari nebanuite, credeti-ma. DUPA ce ati plecat din spital, fie el de stat, fie privat, incepe aventura...:)